Turiști români, blocați pe aeroportul din Barcelona: Probleme tehnice la o aeronavă
Zeci de turiști români sunt blocați pe Aeroportul din Barcelona, după ce aeronava care trebuia să decoleze de la București spre această destinație și apoi să îi aducă acasă a avut o defecțiune tehnică, informează Antena 3.
Pasagerii au fost anunțați că vor fi preluați de un alt avion care va fi adus de la Londra.
Însă acest lucru ar duce la o întârziere de aproximativ 8 ore.
În același timp, și pasagerii care vor să ajungă la Barcelona sunt blocați pe Aeroportul Otopeni.