Turiştii din UE și Marea Britanie nu pot cere despăgubiri de la companiile aeriene pentru zborurile întârziate sau anulate din cauza defecțiunii Microsoft

Turiştii din UE și Marea Britanie nu pot cere despăgubiri de la companiile aeriene pentru zborurile întârziate sau anulate din cauza defecțiunii Microsoft
Zeci de zboruri anulate Sursa: Hepta/ DPA Images / Steve Parsons

Turiștii din Marea Britanie și UE care au avut probleme din cauza zborurilor întârziate sau anulate din cauza defecțiunii Microsoft vor descoperi în curând că nu pot solicita despăgubiri de la compania aeriană, deoarece problema nu este sub controlul acesteia, anunță The Guardian.

Banii nu se returnează atunci când e vorba de o circumstanță extraordinară

Normele UE, adoptate și de Regatul Unit, spun că pasagerii pot primi despăgubiri dacă zborul lor este anulat sau întârziat cu mai mult de trei ore – dar nu și atunci când cauza este o „circumstanță extraordinară”.

Cu siguranță companiile aeriene vor susține că defecțiunea Microsoft face parte din această categorie – iar unele dintre ele deja subliniază în comunicate că problemele nu au apărut din vina lor.

Pasagerii care au asigurare de călătorie ar putea să primească o despăgubire – dar aceasta va depinde de termenii și condițiile poliței pe care au cumpărat-o.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`