Aeroportul Santiago-Rosalía de Castro, unul dintre cele mai aglomerate din nordul Spaniei, va fi închis timp de 34 de zile pentru lucrări de modernizare. În perioada 23 aprilie – 27 mai, toate zborurile vor fi suspendate, iar pasagerii vor fi redirecționați către alte aeroporturi din regiune.
Decizia de închidere a fost luată pentru a permite desfășurarea unor lucrări ample de infrastructură, considerate esențiale pentru siguranța traficului aerian, conform știripesurse.ro.
Concret, pista aeroportului va fi reasfaltată integral, intervenție care necesită suspendarea completă a operațiunilor. Autoritățile estimează că lucrările vor dura 34 de zile, perioadă în care nu vor avea loc nici decolări, nici aterizări.
Aeroportul, situat în regiunea Galicia, va rămâne complet închis pe toată durata lucrărilor.
Închiderea vine într-o perioadă aglomerată, ceea ce va avea un impact semnificativ asupra fluxului de călători.
Vor fi afectați atât turiștii care aleg nordul Spaniei ca destinație de vacanță, cât și pelerinii care parcurg celebrul traseu Camino de Santiago.
Aceștia vor fi nevoiți să își reorganizeze itinerariile și să identifice rute alternative pentru a ajunge la destinație.
Companiile aeriene au început deja să ia măsuri pentru a limita impactul asupra pasagerilor.
Astfel, o parte dintre zboruri vor fi redirecționate către aeroporturile din A Coruña și Vigo, aflate în apropiere. În același timp, pasagerii pot opta pentru curse către orașe mai mari, precum Madrid, Barcelona sau Porto.
Autoritățile și operatorii aerieni recomandă verificarea din timp a statusului zborurilor și analizarea opțiunilor disponibile, pentru a evita situațiile neprevăzute în perioada în care aeroportul va fi închis.