Un bărbat beat, plecat de la o petrecere, a spart sediul Parlamentului duminică noapte

Un bărbat beat, plecat de la o petrecere, a spart sediul Parlamentului duminică noapte
FOTO: Pixabay

Un bărbat a intrat duminică noapte în sediul Parlamentului după ce a sărit gardul și a spart un geam. Ofițerii SPP l-au prins în timp ce încerca să intre în birouri.

Bărbatul, care ar fi fost beat, a fost prins de jandarmi și apoi preluat de polițiștii Secției 17 din București. El este cercetat pentru distrugere și violarea sediului profesional.

Bărbatul un cetățean irlandez se afla într-o stare avansată de ebrietate. Acesta le-ar fi spus polițiștilor că el a vrut să ajungă la hotelul la care era cazat, conform surselor G4media.

„În dimineața de 27.12.2021, în jurul orei 04.00, jandarmii ce asigură paza interioară a Palatului Parlamentului au sesizat Secția 17 Poliție, cu privire la faptul că au depistat, în interior, un cetățean, aflat în stare de ebrietate.

Din primele verificări s-a stabilit că acesta ar fi pătruns în curte prin escaladarea gardului, iar, ulterior, ar fi spart un geam și ar fi pătruns în clădire.

Bărbatul a fost condus la Secția 17 Poliție. Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5 se efectuează cercetări, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul”, se arată în comunicatul Poliției.