Un bărbat în vârstă de 45 de ani a fost atacat de un urs în orașul Comarnic, vineri seară, și a suferit răni grave, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova, potrivit Agerpres.
Bărbatul fusese găsit într-un loc greu accesibil, pe strada Cumpenelor, și a fost adus de câțiva localnici la un punct de întâlnire, iar de acolo preluat de echipajele medicale.
La fața locului au fost mobilizate un echipaj ISU și o ambulanță SMURD.
Locuitorii din zonă au primit o avertizare de tip RO-ALERT.
Despre problema urșilor a vorbit și ministrul Mediului, Tanczos Barna, la „Actualitatea” cu Tudor Mușat, referindu-se mai exact la situația de la periferia Brașovului.
„OUG este în vigoare, ordinele de ministru sunt în vigoare, primăria are posibilitatea să intervină, să captureze, să tranchilizeze, să reloce aceste animale. Domnul primar, am vorbit cu dânsul, ține ca aceste alocări să se facă cu colare, care transmit semnale GPS și poate fi urmărit animalul. Astăzi nu avem colare, sunt sisteme destul de complexe. Am prevăzut soluția, un crotal și un cip sub pielea ursului pentru marcare. Acest lucru se poate face, este foarte ieftin, se poate face imediat de către medicul veterinar. Dacă primăria are contract cu medicul veterinar și cu asociația de vânători, poate să intervină fără probleme fără relocare. În cazul în care sunt animale agresive, atacă oameni, gospodării, s epoate interveni prin ordonanță, inclusiv prin retragere. E perioada în care aceste exemplare se apropie din ce în ce mai mult de localități”, afirma oficialul.