UPDATE | A fost prins bărbatul care a atacat două tinere pe stradă, în centrul Capitalei

Publicat: 18 08. 2022, 23:57
Actualizat: 19 08. 2022, 08:49
Foto: Facebook/Poliția Română

UPDATE: Poliția Capitalei a anunțat că a fost prins bărbatul care înțepat două tinere ce mergeau pe stradă, în centrul Bucureștiului. Individul le-a atacat în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrică, una dintre ele ajungând la spital.

Potrivit unor surse, una dintre victime ar fi Margherita de la Clejani.

„În urma activităților de investigare, desfășurate de polițiștii din Capitală, bărbatul a fost identificat și ulterior depistat în trafic, în comuna Vidra, județul Ilfov. Acesta a fost condus la sediul Serviciului Investigații Criminale, în vederea continuării procedurilor legale”, a transmis, joi seară, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB).

ȘTIREA INIȚIALĂ:

Un bărbat aflat pe trotinetă a înțepat miercuri seară cel puțin două femei pe Calea Victoriei, au declarat pentru G4Media surse din poliție.

Nu este primul astfel de caz

Autoritățile au semnalmentele bărbatului, care a fost surprins de camere de luat vederi pe artera din centrul Capitalei, și acum îl caută.

În 2012, un funcționar de bancă a fost arestat în București, după ce a recunoscut că a înțepat cu un ac mai multe femei, în tramvaiul 41 sau în alte mijloace de transport în comun, ca să le atragă atenția.

Bărbatul a fost condamnat la un an și zece luni de închisoare cu suspendare și la cursuri de consiliere individuală timp de patru ani.