Un bărbat și o femeie au murit în urma unui incendiu într-o locuință din județul Iași. O a treia persoană a suferit răni grave

Publicat: 14 01. 2022, 16:06
Foto simbol: Pixabay

Un bărbat de 68 de ani și o femeie de 65 de ani au murit, vineri, într-un incendiu produs într-un apartament din localitatea Vlădeni, iar o a treia persoană a suferit răni grave, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență Iași, potrivit Agerpres.

Iași: Un bărbat și o femeie au murit în urma unui incendiu într-o locuință din Vlădeni

Reprezentanții ISU au precizat că persoanele decedate, un bărbat în vârstă de 68 de ani, respectiv o femeie de 65 de ani, au fost găsite carbonizate în locuința respectivă.

O a treia persoană a fost rănit grav. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 46 de ani, care a suferit arsuri de gradul II și III pe 30% din suprafața corpului. Acesta a fost transportat la spital de ambulanța de terapie intensivă.

Două autospeciale de stingere și două ambulanțe ISU au intervenit la fața locului, iar incendiul a fost localizat.