Un cioban din Brăila a fost mai corect decât Dragoș Anastasiu / Le-a dat 800 de lei unor inspectori de la Antifraudă și apoi i-a denunțat
Doi inspectori ai Direcției Regionale Antifraudă Constanța au fost condamnați definitiv la câte doi ani de închisoare cu suspendare, după ce au fost denunțați de un cioban din localitatea brăileană Însurăței.
Potrivit debraila.ro, totul a început în momentul în care inspectorii Nicoleta Vâlvoi și Cosmin Topală s-au prezentat la locuința ciobanului și a soției acestuia, solicitându-le documentele legale de producător și de comercializare. Inspectorii au susținut că rubricile din carnetul de comercializare nu erau completate corect și au avertizat că amenda ar putea ajunge până la 50.000 de lei. „Vezi cum faci, mata, ca să fie bine”, i-ar fi spus unul dintre inspectori.
Speriați de o eventuală sancțiune și de perspectiva unor controale suplimentare, soții le-au oferit celor doi funcționari 800 de lei și câteva produse lactate – „niște brânză”.
Ulterior, bărbatul a depus o plângere la Poliție, susținând că două persoane necunoscute, care s-au recomandat ca fiind inspectori Antifraudă, le-ar fi cerut mită. În urma anchetei, polițiștii au stabilit identitatea celor doi inspectori ANAF.
La două-trei zile după prima vizită, Vâlvoi și Topală s-au întors pentru a ridica și „partea a doua” a șpăgii: 8 kilograme de brânză de oaie, ambalate în două sacoșe și așezate direct în portbagajul mașinii. Momentul a fost filmat de fiul celor doi soți, la cererea părinților.
Deși în fața anchetatorilor și a judecătorilor cei doi inspectori au negat acuzațiile, probele strânse de procurori i-au convins pe magistrați. În primă instanță, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită. În urma apelului, instanța a redus pedepsele la doi ani cu suspendare.
Soții din Însurăței nu au fost inculpați pentru dare de mită, având statutul de martori-denunțători în dosar.