Un cocoş din România a câștigat campionatul european din Franţa / A eclipsat peste 6.000 de păsări din Europa / Care este preţul unui astfel de exemplar
Cel mai impresionant cocoș din Europa este cu siguranță unul de origine românească. Cu penele sale negre elegante, creasta înflăcărată de un roșu strălucitor și o atitudine de adevărată vedetă, a reușit să cucerească juriul la Campionatul European desfășurat în Franța.
Un cocoş din România a câștigat campionatul organizat în orașul francez Mulhouse
Cel mai frumos cocoș din Europa triumfă la un concurs de frumusețe în Mulhouse, Franța. A depășit peste 6.000 de păsări și cântărește de două ori mai mult decât cocoșii obișnuiți, ajungând la 5 kilograme.
Cocoșul de rasă britanică Orpington, cu penaj negru cu reflexii mov, a impresionat juriul și costă între 80 și 120 de euro. Proprietarul, Radu Tuștean din comuna Margina, Timiș, a câștigat premiul cel mare la un concurs în Franța, datorită pasiunii sale pentru creșterea păsărilor de rasă. Deși premiul nu consta în bani, investiția pentru competiție a fost mare, scrie Observator News.
„Pregătirea înseamnă foarte multă muncă, pasărea trebuie sa stea pe boxa. Înainte de expoziţie, pasărea trebuie spălată, aranjată”, a declarat Radu Tuștean.
Pregătire minuțioasă înainte de concurs
Pregătirea pentru expoziție începe la spa cu un duș și styling cu feonul pentru a obține volum. Urmează manichiura și pilitul unghiilor, iar proprietarul cocoșului are grijă să hidrateze bine bărbiţa cu ulei. Radu Tuștean are o crescătorie de găini de rasă valorând peste 5.000 de euro în total. Acum el se pregătește să transforme o altă găină într-o vedetă internațională.
Cu toate că este campion european la frumusețe, cocoșul din Timiș, nu are un nume. Mai mult, stăpânul său se mândrește că nu are niciun rival.