Un consul maghiar a murit într-un accident pe A1, între Timișoara și Lugoj. Mașina sa a fost lovită de un camion (VIDEO)

Publicat: 29 08. 2024, 14:29
Sursa foto: Captură video - gugulanul.ro

Un consul din cadrul Consulatului Ungariei în România a murit, joi, într-un accident produs pe autostrada A1, între Timișoara și Lugoj.

Cum s-a produs accidentul în care a murit consulul

Un camion care transporta lemne a suferit o explozie la o roată, apoi a rupt parapetele și a intrat pe contrasens, unde a lovit două maşini. Una dintre ele aparținea Consulatului Ungariei la Bucureşti. În ea se afla doar șoferul.

Traficul în zona în care s-a produs accidentul se desfășoară cu dificultate.

Bărbatul decedat avea 60 de ani.