Un copil din Suceava a intrat în comă, după ce a căzut într-o piscină gonflabilă

Publicat: 03 08. 2013, 20:22

Un baiat în vârstă de un an a ajuns în comă la Spitalul Județean Suceava, după ce a căzut în piscina gonflabilă din curtea casei. Copilul fusese lăsat de părinți în grija unor rude în momentul în care s-a produs incidentul.

Băiatul în vârstă de numai un an şi două luni se juca în curtea locuinţei sale, alături de alţi copii, când s-a întâmplat nenorocirea. Rudele în grija cărora se afla nu si-au dat seama de pericol si l-au lăsat să se joace chiar în apropierea piscinei. Într-un moment de neatenţie, băiatul a alunecat şi a căzut în apă. Nu se știe însă cât timp a stat copilul în piscină, până când a fost observat, în cele din urmă, de una dintre mătuși.

Copilul a fost preluat de o ambulanţă și transportat la spital. În urma incidentului, copilul a intrat în comă.