Un elefant de la un circ din Vâlcea a scăpat pe străzi
Un elefant a scăpat, joi, de la un circ din Râmnicu Vâlcea, potrivit Mediafax.Acesta a fost găsit în scurt timp de la plecare pe un deal din apropiere, de către polițiști și angajații circului, și a fostreadus în țarc.
Conform reprezentanților IPJ Vâlcea,animalul nu a produs pagube, după ce a scăpat pe poiană.
„Elefantul a scăpat din ţarc, până pe o poiană din vecinătate. Poliţiştii, împreună cu angajaţii circului, au împrejmuit zona, iar dresorul a reuşit să calmeze animalul şi să-l readucă la circ“, a declarat Alina Teodorescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea.
Polițiștii recomandă să nu vă apropiați prea mult de animalele sălbatice și să nu lăsați copii nesupravegheați, indiferent că vă aflați la circ sau la grădina zoologică.