Un fost gardian la Poarta Albă a încercat să se sinucidă după ce a fost condamnat la închisoare

Publicat: 30 04. 2014, 19:51

Un fost gardian de la Penitenciarul Poarta Albă, acuzat că, în urmă cu un an, a înjunghiat un deţinut în urma unei altercaţii, a încercat să se sinucidă, miercuri, tăindu-şi venele, după ce a aflat că a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare pentru tentativă de omor.

Potrivit polițiștilor constănțeni, bărbatul a fost găsit de către soția sa, miercuri după-amiază, pe malul lacului Siutghiol, la scurt timp după ce își tăiase venele.

Bărbatul avea leziuni la antebrațe și, după ce i s-a acordat primul ajutor, jandarmii l-au transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.

Gardianul, acum în vârstă de 46 de ani, lucra de peste 16 ani la penitenciarul din comuna Poarta Albă.