Un Institut de cercetare din România, care a primit 7 milioane de euro de la UE, funcționează doar în acte! Toate cele 12 laboratoare sunt închise cu cheia
Centrul de Economie Montană, localizat la Vatra Dornei, a primit 7 milioane de euro de la UE, dar nu îndeplinește nicio condiție din cele care ar trebui, deși funcționează de un an, conform Vice.com.
Centrul de Cercetare Montană trebuie să îndeplinească, în următorii cinci ani, câțiva indicatori de performanță:
Să creeze 23 de locuri de muncă pentru cercetători din domeniu;
Să implice în proiecte alți 35 de cercetători asociați;
Să deruleze 20 de proiecte de cercetare naționale și cinci internaționale;
Să aibă două publicații proprii (un ziar bilunar, o revistă bianuală)
Să aibă 500 de lucrări, publicații, teme montane în cadrul Bibliotecii montane
Să organizeze „o caravană științifică", pentru expunerea rezultatelor cercetărilor în spațiul montan.
La Vatra Dornei, infrastructura centrului a fost realizată cu fonduri europene în proporție de 83%, iar diferența a fost asigurată de Guvernul României.
Așadar, acest centru ar trebui să vibreze ca o mică uzină. Până în prezent, deși a trecut un an de când funcționează, nu a fost îndeplinită nicio condiție. Ba chiar, toate cele 12 laboratoare sunt închise cu cheia. Nu există un buget alocat instituției și nici cercetători care să producă ceva vag științific.