Caraș-Severin: Un mort și patru răniți după ce o mașină s-a izbit de o casă. Printre victime sunt și copii

Caraș-Severin: Un mort și patru răniți după ce o mașină s-a izbit de o casă. Printre victime sunt și copii
Un șofer a intrat cu mașina într-o casă. Sursa foto: Captură video - Observator News

O persoană a murit și patru au fost rănite, după ce mașina cu care se deplasau s-a izbit de o casă pe DN 6, la intrarea în localitatea Constantin Daicoviciu, județul Caraș-Severin.

Un șofer a intrat cu mașina într-o casă

„Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 07.11, un autoturism care se deplasa pe DN6, direcția Lugoj – Caransebeș, într-o curbă la dreapta, ar fi părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un imobil situat pe partea stângă a sensului de deplasare”, a transmis IPJ Caraș-Severin.

Șoferul mașinii, un bărbat în vârstă de 51 de ani, a murit, în ciuda încercărilor medicilor de a-l salva.

Răniți sunt femeia de 49 de ani care stătea pe locul din dreapta-față și trei minori cu vârste de 6, 14 și 16 ani. Cu toții au fost transportați la spital.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili exact cauza producerii accidentului.