TVR a demascat un nou medic impostor în sistemul sanitar din România, scoțând la iveală că un bărbat se prezintă drept ortoped-traumatolog și psiholog cu ajutorul unor acte false, potrivit stiripesurse.ro.
Ba mai mult, el pretinde că tratează pacienți, chiar și bătrâni paralizați, deși nu a făcut nici Medicina și nici Psihologia, așa cum susține. Certificatele de specializări pe care le afișează sunt falsuri grosolane.
Este vorba despre Ionuț Marian Grigore, care se prezintă pe Internet drept ortoped-traumatolog și psiholog. Pe pagina sa, el anunță că și-a deschis o clinică medicală în București încă din 2015, acolo unde oferă servicii medicale și tratamente cu buget restrâns.
Totuși, un pacient, care avea nevoie de un RMN, a constatat cu stupoare că „analizele” promovate de Grigore nu au nimic de-a face cu sistemul de asigurări.
„La telefon, când am făcut acea programare, individul a spus că face RMN. RMN-ul este Rezonanță Magnetică Nucleară. Intri într-un tub. La cabinetul acesta care era o cămăruță undeva într-un cămin, mi-a dat să țin o țeavă. Un cilindru la capătul căruia se aprindea o luminiță, un cilindru mic. M-a pus să-l țin în mâna strânsă. Acesta era conectat la un calculator, iar el se uita pe acel calculator. Eu nu vedeam nimic în acel calculator și spunea. Cred că mi-a înșirat peste 50 de boli. Mi-a spus 50 de mii de diagnostice pe care le-aș avea”, spune pacientul.
Bărbatul susține că medicul fals i-a cerut patru sute de lei pentru așa-zisul RMN. În plus, i-a mai solicitat și 1400 de lei pentru câteva ședințe de fizioterapie. Ei, bine, pacientul a simțit că este păcălit, nu i-a plătit taxa, și i-a cerut și diploma de medic. Falsul psiholog și ortoped a refuzat să i-o arate.
„A trecut și la amenințări, la injurii și amenințări cu lumea interlopă. M-a amenințat cu clanul sportivilor, cu clanul lui Chira”, a adăugat pacientul.
Jurnaliștii TVR au explicat că informațiile de pe site-ul centrului medical i-au făcut să creadă că este vorba despre o clinică adevărată cu aparatură de ultima generație, deși în realitate nu au găsit decât un cabinet medical improvizat, într-o cameră de cămin.
Discuția dintre jurnalistul TVR și medicul fals, potrivit stiripersurse.ro:
Jurnalist: Nu, dumneavoastră sunteți…
Ionuț Marian Grigore: Dl doctor!
Jurnalist: Am înteles că faceți și RMN?
Ionuț Marian Grigore: Da. Rezonanță magnetică cuantică, este formă de calcul pe calculator.
Jurnalist: Deci unde? Aici! Adică puteți să faceți un RMN la șold?
Ionuț Marian Grigore: Trebuie să facem o investigație la domiciliu, să vedem ce se întâmplă cu articulațiile și cu oasele.
Jurnalist: Cam cât m-ar costa?
Ionuț Marian Grigore: Consultația 250 la domiciliu, iar tratamentul este 1300 de lei, nu mai adaug niciun transport. Investigațiile la domiciliu sunt 500 de lei, dar dacă va fi pacienta mea mai reduc 100 la analize.
Jurnalist: Ce analize?
Ionuț Marian Grigore: Cardiovascular, cerebrovascular, gastrointestinal la stomac, rinichi, ficat
Cabinetul este rudimentar, are doar doua paturi, câteva haltere, poze cu scheletul uman și un laptop cu care medicul susține că face întreg setul de analize. A trebuit să ne grăbim însă, scrie TVR, pentru că veniseră pacienții programați.
Jurnalist: Am verificat diplomele pe care le aveți și apar că sunt false. Dumneavoastră sunteți chiar doctor sau vă dați doctor?
Ionuț Marian Grigore: Sunt, sunt.
Jurnalist: Doctor în ce sunteți ?
Ionuț Marian Grigore: Ortopedie.
Jurnalist: Și când ați absolvit? În 2017.
Jurnalist: Deci, de doi ani ați absolvit. Dacă ați terminat facultatea în 2017 ați făcut rezidențiat?
Ionuț Marian Grigore: Da, da, da!
TVR mai notează că Ionuț Marian Grigore nu a făcut însă facultatea de medicină și nu este nici rezident, așa cum se prezintă. Sesizați de jurnaliștii TVR, oficialii Ministerului Sănătății confirmă că actul în care scrie că s-a specializat în ortopedie este falsificat. Colegiul Psihologilor din România a transmis pentru Știrile TVR că acesta nu figurează în evidențele organizației. Și că va sesiza organele de anchetă.