Un nou pas către implementarea sistemului de Semaforizare Inteligentă din București
Primarul General al capitalei, Nicușor Dan, a anunțat un nou pas spre implementarea sistemului de Semaforizare Inteligentă din București, în cadrul proiectului de modernizare și extindere a acestuia, potrivit b365.ro.
Acesta le-a dat o veste bună șoferilor și pietonilor bucureșteni, anunțând că a fost aprobată cererea de finanțare, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în valoare de 1 milion de euro, pentru a doua și a treia etapă ale acestui proiect.
Sistemul de Semaforizare Inteligentă din București, tot mai aproape de implementare
Noua sumă din PNRR se adaugă celor 11,5 milioane de euro, sumă ce a fost obținută în urmă cu un an împreună cu primăriile de sector pentru prima etapă.
Prima etapă a proiectului vizează modernizarea și reconfigurarea a 85 de intersecții din București.
Cea de-a doua etapă urmărește modernizarea Centrului de trafic existent, software și hardware, iar a treia etapă presupune modernizarea a aproximativ 185 de intersecții existente, incluse în sistemul actual BTMS, aflate în stadii diverse de degradare.
În cea de-a patra etapă vor fi reabilitate și modernizate 194 de intersecții semaforizate existente și incluse în actualul sistem BTMS, la care se adăugă alte 80 de intersecții sau treceri de pietoni, nesemaforizate.
Sistemul Big Brother, implementat în București
De la finalul anului 2022, de pe 29 decembrie, București are implementat sistemul funcțional de tip Big Brother de supraveghere video 24/24 de ore, montat pe stâlpii din 19 intersecții:
- 1. Intersecție Sos Odăii – Sos București Targoviste
- 2. Intersecție Sos Odăii – Sos Bucuresti-Ploiești
- 3. Intersecție calea ferata – Sos Pipera
- 4. Intersectie A3- Str Gherghitei
- 5. Intersectie Bd. Dimitrie Pompeiu – Sos Petricani
- 6. Intersecție Intr. Andronache – Sos Andronache
- 7. Intersecție Sos Andronache -Sos Colentina
- 8. Intersectie Sos Fundeni – Aleea Lacului
- 9. Intersecție Sos Pantelimon – Str Gara Catelu
- 10. Intersectie Bd Theodor Pallady – Str. Drumul intre Tarlale
- 11. Intersecție bd Unirii- Str Nicolae Teclu
- 12. Intersecție Sos Olteniței – Str Cheile Turzii
- 13. Intersectie Sos Berceni – DNCB
- 14. Intersecție Sos Giurgiului – Str Căruței
- 15. Intersecție Bd. Măgurele – Str. Santimbru
- 16. Intersecție Sos Alexandriei – Str Aliman
- 17. Intersecție Prelungirea Ghencea DNCB
- 18. Intersecție DNCB – Bd luliu Maniu
- 19. Intersecție DNCB – Sos Chitilei.