Un om a devenit cel mai bun prieten al unui leu după ce l-a salvat de la moarte (FOTO, VIDEO)
După ce a fost abandonat, un pui de leu a fost salvat de un bărbat în vârstă de 27 de ani, pe nume Valentin Gruener.
Așa cum orice copil simte nevoia de afecțiunea părinților, și puiul de leu, Sirga, se afla în această situație. Singura diferență între el și ceilalți lei este că tatăl lui e om.
Un clip, care a ajuns peste tot pe internet, îl surprinde pe Valentin Gruener, fondatorul Modisa Wildlife Project din Kalahari, Botswana, și pe leul de trei ani într-un moment de tandrețe, potrivit DailyMail.
Sirga a fost găsit aproape fără suflare la o fermă, în 2012. Cei doi frați ai lui erau deja morți, el fiind singurul norocos care a reușit să supraviețuiască.
Lucrând cu un medic veterinar, Valentin a reușit să-l pună pe picioare destul de repede pe puiul de leu și de atunci au devenit inseparabili.
"Din acea zi, credem că este probabil cel mai răsfățat și bine hrănit leu din Botswana", a mărturisit Valentin.
De când l-a salvat de la moarte, Valentin a devenit cel mai bun prieten al lui Sirga, care îi este foarte recunoscător cu fiecare ocazie. Relația lor specială se poate observa și din filmarea în care cei doi se îmbrățișează.
![]()
Sirga își îmbrățișează cel mai bun prieten
#DIRECT_ONE_860lys#