Un polițist de 28 de ani a fost rănit de către un copil cu probleme psihice și a ajuns, luni seara, la spital. El fusese chemat pentru a încheia un conflict din Berceni, județul Ilfov.
Familia voia să interneze băiatul din cauza comportamentului său violent, iar un echipaj de poliție s-a deplasat la locul incidentului pentru a-l calma pe acesta, care nu voia să își ia tratamentul. Astfel, părinții au chemat ajutorul în jurul orei 21.30, conform știrileprotv.
Dar, când polițiștii au ajuns la locul faptei, copilul a pus mâna pe cuțit și l-a înjunghiat pe unul dintrei ei în zona pieptului. Acesta a fost preluat de un echipaj de ambulanță și transportat la spital pentru a primi îngrijiri medicale.
Medicii au tratat rănile agentului și transmit că viața nu îi este pusă în pericol.
După ce a atacat polițistul, băiatul a fost imobilizat și oamenii legii l-au luat în custodie.