Curs gratis despre referendum la slujba de înmormântare: ‘Vă rog să vorbiți și cu vecinii’ (VIDEO)

Publicat: 01 10. 2018, 12:35

Continuă campaniile pentru referendum în lăcaşele de cult! După ce mai mulţi policiteni au organizat o şedinţă într-o biserică pentru a îndemna oamenii să iasă la vot, acum un preot din judeţul Prahova a îndemnat rudele și cunoscuții unei persoane decedate, în timpul slujbei, să meargă la referendumul pentru modificarea Constituției.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

VIDEO: Facebook/Andrei Schiopu

Preotul care a făcut campanie pentru referendum la înmormântare este din satul Sângeru, județul Prahova. În imagini se poate observa cum cei îndurerați stau și ascultă, iar la un moment dat preotul îi atrage atenția celui care filmează: „Puteți să filmați, nu-i nicio problemă, că spun adevărul” iar apoi continuă predica.

“Pe acest buletin scrie așa. Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, și Da sau Nu. Important este sa participati la vot. Va rog sa vorbiti si cu vecinii, sa le explicati situatia”.

Referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie va avea loc pe 6 şi 7 octombrie.