Puțini români reușesc să transforme o idee ieșită din tipare într-un adevărat fenomen. Un craiovean stabilit în Germania a reușit exact asta, după ce a lansat într-o gelaterie din Lüdenscheid un sortiment care a surprins pe toată lumea: înghețata cu gust de bere. Produsul inedit a atras imediat atenția, a stârnit numeroase reacții și a transformat afacerea sa într-una dintre cele mai discutate din zonă.
Stabilit de aproape zece ani în Germania, craioveanul și-a construit pas cu pas propria gelaterie artizanală în Lüdenscheid. La început, a mers pe rețete clasice, apreciate rapid de clienții locali.
Ideea care avea să îi schimbe complet afacerea a apărut în momentul în care administrația orașului a vrut să marcheze Ziua Tatălui, sărbătorită în Germania de Înălțare. Autoritățile își doreau un produs special, realizat din bere locală. Echipa de marketing a căutat mai multe gelaterii dispuse să accepte provocarea, însă toate au refuzat. Românul a fost singurul care a avut curajul să spună „da”.
„Cei de la marketingul orașului s-au dus la toate gelateriile să întrebe care ar putea să facă și nimeni nu a acceptat. Eu, fiind o persoană mai îndrăzneață, cu anumite studii în domeniu, am acceptat cu mare drag și am făcut această înghețată din bere”, a povestit acesta, notează Playtech.