Un român a murit, iar alți 14 au fost răniți după ce un autocar s-a răsturnat, în Bulgaria. Primele imagini de la locul accidentului

Publicat: 21 09. 2014, 10:04
Foto: B1 TV

Un român a murit, iar alți 14 au fost răniți, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat, Bulgaria, în apropiere de Veliko Târnovo, relatează B1 TV.

Cinci dintre răniți se află în stare gravă, a declarat dr. Raed Afarat, secretar de stat în MAI, doi urmând să fie aduși cu elicoptere SMURD în România.

Autocarul, care deservea o firmă de turism din Bucureşti, transporta turişti români care se întorceau dintr-o vacanţă petrecută în Turcia, la Kuşadasi.

Duminică dimineață, în jurul orei 05:00, la Pasul Republika, zonă muntoasă din Bulgaria, șoferul a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat.

În urma accidentului, un om a murit, iar cinci sunt răniţi grav, a precizat dr. Raed Arafat.

Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a afirmat că răniţii au fost transportaţi la spitale din Bulgaria, iar doi dintre ei ar urma să fie aduşi la Bucureşti, cu elicoptere SMURD.

Coform unoe surse oficiale citate de Mediafax, carosabilul era umed la ora accidentului şi se pare că şoferul ar fi intrat cu viteză prea mare într-o curbă.

La locul accidentului s-au deplasat ataşatul pe afaceri interne al României şi reprezentanţi ai Consulatului.

Potrivit lui Marian Nedelescu, președintele fondator al Asociației Victimelor Circulației, martor al accientului, a declarat că autocarul este înregistrat în București.

”Am ajuns la fața locului, între timp veniseră cei de la Salvare. Sunt cinci răniți grav și câțiva răniți ușor. A decedat o singură persoană. Într-o curbă deosebit de periculoasă, la câțiva metri de locul unde s-a produs accidentul există un monument în memoria altor șase victime din Bulgaria care au murit în același loc. La un moment dat, șoferul a pierdut controlul volanului, iar autocarul s-a întors cu spatele la curbă. Era o ploaie puternică, carosabilul umed și puțină ceață. Balustrada a fost lovită de mai multe ori. Multe dintre sistemele de prindere au fost prinse invers, dar din ce am observat a fost destul de bine fixată balustrada că altfel ajungeau în prăpastie. Una dintre persoanele rănite a fost aruncată pe geam în prăpastie. A fost luată cu targa”, a declarat Nedelescu pentru B1 TV.

De asemenea, el a precizat că autocarul venea din Antalya spre București.

Un român a murit într-un accident cu autocar, în Bulgaria