Un român cere un milion de euro despăgubiri de la stat. Motivul este halucinant

Publicat: 16 10. 2017, 20:18
Foto: adevarul.ro

Un român din Suceava, dă în judecată statul român, prin Ministerul Finanțelor, solicitând peste un milion de euro despăgubiri după ce a fost achitat definitiv pentru o faptă pentru care executase, anterior, peste 3 ani de închisoare, potrivit adevărul.ro.

Petrică Manolachi, în prezent tată a doi copii , cere 4,4 milioane de lei de la stat pentru că ar fi fost victima unei erori judiciare şi un alt milion de lei pentru „repararea pagubei în caz de privare nelegală de libertate”. De asemenea, Manolachi mai cere 70.000 de lei daune materiale.

În acţiunea de chemare în judecată,Manolachi menţionează că a fost reţinut pentru complicitate la tâlhărie în data de 27 aprilie 2002 după ce, în prealabil, spune el, poliţiştii i-ar fi cerut să recunoască fapta. Arestat preventiv în acel dosar, Manolachi a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare în acel dosar, executând 3 ani şi 4 luni înainte de a fi eliberat condiţionat, în 2012.

În 2013, CEDO a arătat că justiţia română nu i-a oferit lui Manolachi un proces echitabil, invocând că acesta a fost condamnat de către instanţele de apel şi recurs fără a fi audiat şi fără audierea martorilor. Tot atunci, CEDO a obligat statul român să îi plătească lui Manolachi 3.000 de euro daune morale, deşi acesta solicitase 2.9 milioane de euro.

Petrică Manolachi a precizat că şi-ar dori ca daunele morale să fie plătite de către poliţiştii, procurorii şi judecătorii care au greşit în cazul său şi nu de contribuabili.