Un român de 26 de ani participă la Campionatul Mondial de Magie de la Rimini
Emil Drăgan, un magician în vârstă de doar 26 de ani, este singurul reprezentant al României la Campionatul Mondial de Magie, „cea mai importantă competiție de profil din lume”, care se desfășoară între 6 și 11 iulie, la Rimini, în Italia, potrivit unui comunicat al Teatrului de Magie, citat de Agerpres.
Tânărul a pregătit un „show de micromagie spectaculos și inedit”, cu care va concura la categoria „Close up” a campionatului, alături de încă 50 de iluzioniști din toată lumea, pentru titlul de cel mai bun magician al planetei.
„Sunt foarte bucuros că am ocazia să particip la FISM 2015. Am emoții, evident, mai ales că la un asemenea nivel nu ai voie să greșești sau să eziți. Sunt însă optimist, mă bazez pe experiența mea îndelungată alături de colegii de la Teatrul de Magie, cât și pe un moment complex, construit special pentru această competiție”, a declarat Emil Drăgan, potrivit sursei menționate.
„Faptul că Emil Drăgan este primul magician român care participă la un Campionat Mondial FISM este o mare performanță, atât pentru el, cât și pentru Teatrul de Magie. Prezența lui acolo este o încununare a multor ani grei de muncă, ce dovedesc încă o dată nivelul ridicat la care a ajuns arta iluzionismului în România”, a afirmat Andrei Teașcă, fondatorul Teatrului de Magie.
Emil Drăgan a câștigat premiul al treilea la Concursul Internațional de Magie „Golden Cats” din Bulgaria (2013), premiul al doilea pentru categoria „Close-Up Magic” și premiul al treilea pentru categoria „Stage Magic”, la Concursul Național de Magie, organizat în cadrul primei ediții a Festivalului de Magie „Houdini Magic Festival”.
De asemenea, a primit distincții la concursul internațional de magie „Joker” (2008) și la Concursul internațional de magie „Corodini” (2009), ambele competiții desfășurate în Budapesta.
Campionatul Mondial de Magie, organizat de Federația Internațională a Societăților de Magie (FISM), este cea mai importantă competiție de profil din lume, considerată „Olimpiada Iluzionismului”, notează comunicatul Teatrului de Magie.
Evenimentul găzduiește anul acesta peste 5.000 de magicieni din toată lumea, care vor arăta publicului cele mai uimitoare iluzii și trucuri.