Bărbatul, în vârstă de 35 de ani, rezident în Olanda, călătorea din direcţia Eindhoven şi a declarat că a cumpărat canabisul, în mod legal, înainte de a pleca spre România în calitate de turist, neştiind că în România este încă nelegalizată posesia, consumul şi comercializarea marijuanei.
Zeci de jointuri cu marijuana şi mii de euro în bagaj: poliţiştii români i-au stricat distracţia înainte de a o începe
Pe lângă țigări, autoritățile au mai găsit în bagajul bărbatului, 12.600 de euro și diverse pastile.
Potrivit unui comunicat de presă al Poliției de Frontieră, bărbatul a sosit la aeroport în data de 5 ianuarie 2023, la ora 18:00, și a fost supus unui control amănunțit al bagajelor sale, în urma unei analize de risc efectuate de polițiștii de frontieră.
Țigările, care erau ambalate în pungi de plastic transparent și cântăreau în total 51,35 grame, au fost confiscate și vor fi trimise la un laborator specializat pentru analiză.
Comunicatul Poliţiei de Frontieră: sirianul a fost trimis înapoi, în Olanda
„Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă, au depistat un cetăţean sirian, rezident în Olanda, care călătorea din direcţia Eindhoven şi avea în bagajul de mână 26 de ţigarete artizanale, care conţineau o substanţă vegetală, presupusă a fi cannabis. În cauză, se derulează cercetări sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală, iar bărbatului nu i s-a permis continuarea călătoriei, fiind înapoiat în direcţia din care venea.
În data de 05.01.2023, ora 18,00, s-a prezentat pentru a intra în ţară, călătorind din direcţia Eindhoven, un cetăţean sirian, cu rezidentă Olanda, în vârstă de 35 de ani.
În baza analizei de risc, după efectuarea formalităţilor de frontieră, poliţiştii de frontieră au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunţit asupra bărbatului şi bagajelor acestuia.
În urma controlului fizic efectuat asupra bagajului de mână, au fost descoperite 26 ţigarete artizanale ce conţineau o substanţă vegetală de culoare maronie cu un miros înţepător, ambalate în 3 punguţe de plastic transparent, 2 folii cu pastile pentru diabetici şi 8 alte pastile. Totodată a mai fost descoperită suma de 12.600 euro.
La cercetări, persoana a precizat că substanţa conţinută de ţigarete este cannabis şi a cumpărat-o legal din Olanda. Persoana a mai declarat ca vine in Romania ca turist.
S-a procedat la cântărirea ţigaretelor, rezultând greutatea brută de 51,35 grame (substanţa şi ambalaj), urmând a fi trimise spre expertiză la laboratorul de specialitate.
În cauză, s-a întocmit lucrare penala pentru săvârşirea infracţiunilor de introducerea sau scoaterea din ţară, precum şi importul sau exportul de droguri de risc fără drept şi deţinerea de droguri de risc pentru consum propriu fără drept, care a fost declinată spre competenţa de soluţionare în favoarea D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală.
Totodată, persoanei i s-a refuzat intrarea pe teritoriu României, urmând ca, în cursul acestei zile să fie înapoiată în Olanda” precizează oamenii legii.