Un tânăr a fost reținut după ce a șantajat mai multe tinere. Ce încerca să obțină de la acestea (VIDEO)
DIICOT a reținut vineri un tânăr, pe care îl acuză că a șantajat, pe o rețea de socializare, mai multe tinere, informează B1 TV.
Eugen Florin Chiorpec este acuzat de către procurorii DIICOT că, în ultimul an și jumătate, a accesat ilegal peste 500 de conturi de pe rețelele de socializare, a transferat în calculatorul său mai multe fotografii și mesaje ale persoanelor în cauză, în special tinere între 16 și 30 de ani, apoi le-a șantajat, spunându-le că dacă nu îi trimit clipuri cu caracter pornografic explicit, va face publice acele mesaje și fotografii.
Multe dintre victime chiar au încercat să-i cumpere tăcerea acestuia, oferindu-i diverse sume de bani, dar el a refuzat.
Bărbatul urmează să fie dus la Tribunalul Călărași cu propunere de arestare preventivă pentru acces ilegal la un sistem informatic, transfer neautorizat de date informatice, alterarea integrității datelor informatice şi şantaj.
Un tânăr a fost reținut după ce a șantajat mai multe tinere. Ce încerca să obțină de la acestea
#DIRECT_ONE_98gvk2#