Un tânăr din Iași a rămas fără o mână după ce a încercat să găurească un proiectil cu bormașina
Un tânăr de 19 ani din județul Iași a rămas fără o mână și riscă să-și piardă și un ochi după ce a încercat să taie un proiectil cu bormașina.
Un tănâr din Iași a încercat să desfacă un obuz cu bormașina
Tânărul este din localitatea ieşeană Dolheşti și a fost preluat de ambulanță în stare gravă. Din nefericire, medicii chirurgi recurg la o amputaţie a mâinii stângi şi este improbabilă recuperarea ochiului drept.
La Unitatea de Primire Urgenţe de la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, tânărul a ajuns în şoc hemoragic dar era conştient. El prezintă mai multe traumatisme la nivelul abdomenului şi al toracelui, precum şi la faţă şi coapse.
„Ambulanţa l-a adus în UPU la Spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi. Era conştient, însă avea mai multe traumatisme. S-a diagnosticat un traumatism abdominal, cu fragmente din acel proiectil care i-au pătruns în abdomen. De asemenea, avea traumatisme la torace, dar şi la nivelul feţei.
Este posibil să rămână cu pierderea vederii la ochiul drept.
Avea un traumatism şi la mâna stângă, cu amputaţie a degetelor. Aproape întreaga mână este amputată după explozie“, a spus medicul Diana Cimpoeşu, potrivit Bună Ziua Iași.
Inițial, el a anunțat că i-a explodat telefonul în mână, cu sângerare, motiv pentru care a fost dirijat către el un echipaj SAJ C2.
„Ulterior, când am ajuns la caz, a spus că, în timp ce găurea un cartuş cu bormaşina, acesta a explodat. A fost găsit stabil hemodinamic și conştient”, a spus medicul ieșean.