Un tramvai cu pasageri şi un autobuz fără călători s-au ciocnit în Arad: Vatmanul a suferit leziuni ușoare. Pasagerii nu au fost răniți

Publicat: 07 07. 2015, 09:58

Un tramvai cu pasageri şi un autobuz fără călători s-au ciocnit, marţi dimineaţă, în municipiul Arad, informează Mediafax.

Accidentul a avut loc pe Calea Timişorii, în Arad, unde tramvaiul cobora Podul Traian spre cartierul Aradul Nou, iar la prima intersecţie a lovit în plin un autocar. Potrivit martorilor, şoferul ieşea de pe o stradă laterală şi nu a acordat prioritate tramvaiului.

În urma accidentului, vatmanul a fost rănit uşor, rămânând blocat în cabină, de unde a fost scos după intervenția  unui echipaj de descarcerare al pompierilor.

Pasagerii nu au suferit leziuni, potrivit de cuvânt Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, George Pleşca.

Tramvaiul nu a deraiat în urma impactului, dar a fost avariat, astfel că circulaţia între centrul Aradului şi cartierul Aradul Nou a fost complet blocată.