Vâlcea: Trei morţi şi un rănit grav după ce o maşină a lovit un cap de pod, apoi a intrat într-un imobil
Trei persoane au murit, iar o alta a fost grav rănită, marţi dimineaţă, după ce maşina în care se aflau a lovit un cap de pod, apoi a intrat într-un imobil în județul Vâlcea.
Accidentul a avut loc în localitatea Bălcești, iar în autoturism se aflau 4 persoane – doi soţi şi mamele acestora, care se îndreptau spre Aeroportul „Henri Coandă”, scrie Mediafax.
Șoferul a pierdut controlul volanului, într-o curbă, din cauza vitezei excesive, iar autoturismul Opel a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat. Mașina s-a oprit în garajul unui imobil de pe marginea drumului.
Şoferul, soţia şi mama acestuia au murit pe loc, iar mama femeii, care urma să ajungă la aeroport, pentru a pleca în Spania, a fost rănită grav.
Femeia a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova.