Alertă în Piteşti: Zeci de oameni, evacuaţi după ce s-a găsit o valiză suspectă

Publicat: 06 01. 2019, 14:42

O valiză suspectă găsită între două maşini de pe strada Iancu de Hunedoara din Piteşti a băgat autorităţile locale în alertă. Aproape 70 de persoane au fost evacuate, iar cei care nu au dorit să plece au fost sfătuiţi să se îndepărteze de ferestre.

Alerta a fost dată după ce un trecător a sunat la 112 şi a anunţat că a găsit valiza abandonată.

La faţa locului s-au deplasat şi pirotehniştii, iar echipele de intervenţie au stabilit un perimetru de siguranţă, urmând a fi stabilit dacă valiza va fi detonată.

O ambulanţă SMURD este la faţa locului în caz de necesitate.