“Vând pungă de aer proaspăt din Munţii Bucegi“: Anunțul l-a făcut vedetă națională pe un brăilean de 27 de ani

Publicat: 23 12. 2015, 18:01
Foto: adevarul

O nouă afacere prinde contur în România. Aerul proaspăt din Bucegi este comercializat de un brăilean pentru doar câțiva lei.

Daniel, 27 de ani, spune că a vrut să vadă dacă românii cred în astfel de idei inedite, cum că aerul de munte la pungă, le poate aduce beneficii. 

Afacerea  i-a adus faimă națională, nu și vreun beneficiu: “media a îngroşat ştirea cum că am comenzi cu miile. În nici un caz. Defapt, nu m-a sunat nimeni să îmi spună că vrea 10 pungi sau mai multe”, spune tânărul pentru adevarul.

“Îmi place să cred că oamenii încă mai sunt oamenii şi ştiu să râdă şi să uite de grjile vieţii. Există atât de mult negativism şi răutate încât uităm să mai râdem. Eu mă bucur că am reuşit să-mi fac prietenii şi familia să râdă după ce au citit articole despre anunţ şi după ce mi-au auzit vocea la televizor. Mi-au spus că de ani buni nu au mai râs aşa”, a mai spus Daniel.