Vânt puternic în București: Un copac a căzut peste 4 mașini, în Banu Manta
Vântul a făcut ravagii joi seară în Capitală. Patru autoturisme au fost avariate după ce un copac a căzut peste acestea, pe Bulevardul Banu Manta. Locuitorii din zonă susţin că au sesizat în mai multe rânduri autorităţile în privința arborilor periculosi, însă acestea nu au luat nicio măsură.
Locatarii din zonă spun că pomul avea rădăcinile putrede şi că au anunţat autorităţile de mai multe ori, însă acestea i-au ignorat.
„Ce să aud, mi-am dat seama că e copacul pentru că au mai fost făcute reclamaţii, cum că e uscat, şi ADP-ul nu s-a sinchisit să-l taie până acum de câţiva ani. Pur şi simplu a început să bată vântul foarte tare şi s-a auzit cum s-a rupt, a pârâit”, a declarat un martor.
Două echipaje de pompieri s-au deplasat imediat la faţa locului, însă, din fericire, nu s-au înregistrat victime.
Bucureștiul se află vineri sub cod galben de precipitații abundente și vânt puternic.
http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf