Arad: O vânzătoare a fost lovită cu pumnul în față de un client nervos

Publicat: 30 05. 2018, 23:42

O femeie, vânzătoare într-un magazin alimentar din Arad, a fost lovită cu pumnul în față de către un client, după ce bărbatul a refuzat să mai cumpere o caserolă de înghețată și a aruncat-o pe vitrina frigiderului.

Între agresor și victimă a avut loc, mai întâi, o discuție aprinsă.

Ulterior, bărbatul a vrut să plece, dar pentru că femeia a continuat cearta, el a revenit în magazin. Bărbatul a lovit-o cu pumnul pe vânzătoare și, din greșeală, a atins-o și pe o tânără care încerca să îi despartă.

În cele din urmă, femeia îl trage de tricou și îl împinge într-o vitrină.

În urma conflictului, niciunul dintre protagoniști nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Vânzătoarea a chemat poliția și a depus plângere împotriva agresorului, potrivit Știrileprotv.ro.