Varujan Pambuccian: Deputaţii aparținând minorităţilor naţionale își doresc o soluție de consens. O parte importantă a colegilor din grup consideră că anticipatele n-ar fi o soluţie

Publicat: 05 11. 2015, 21:15
Foto: presidency.ro

Liderul deputaţilor aparţinând minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a declarat, joi, după consultările cu președintele Klaus Iohannis că parlamentarii pe care îi reprezintă vor o soluţie de „consens” pentru viitorul Guvern, informează Mediafax.

„Noi ne dorim să avem o soluţie care se fundamentează pe pilonii democraţiei, pe Constituţie şi care să fie realizată sub auspiciile preşedintelui României. O soluţie care să fie, dacă nu o soluţie de consens, atunci măcar o soluţie bine temperată, cum spunea Bach, cu clavecinul bine temperat”, a declarat Pambuccian.

„Există o parte importantă a colegilor din grup care consideră că anticipatele n-ar fi o soluţie, chiar dacă ele pe noi nu ne afectează. (…) Alegerile la termen sau alegerile anticipate nu ne aduc nimic în plus sau în minus”, a mai spus liderul minorităților.

Varujan Pambuccian a mai precizat că grupul pe care îi reprezintă nu are nimic împotriva unui guvern tehnocrat, aceasta fiind una dintre cele două variante posibile, alături de guvernul de uniune naţională.