Vaslui: O femeie a fost atacată de mai mulți câini aparținând unor ciobani
O femeie în vârstă de 67 de ani din județul Vaslui a ajuns în stare gravă la Spitalul de Urgență Bârlad după ce a fost atacată de mai mulți câini aparținând unor ciobani.
Femeia a fost atacată de animale în drumul său spre un sat vecin, în care locuiește fiica sa. În primă instanță, femeia și-a apărat capul și fața, iar în cele din urmă a reușit să se salveze, folosindu-se de un băț, relatează Mediafax.
„Femeia a ajuns la spital cu numeroase plăgi muşcate la picioare, fese, la spate şi la cap. Toate rănile au fost suturate de către medicii chirurgi, în prezent pacienta fiind în afara oricărui pericol”, a declarat directorul medical al Spitalului de Urgenţă Bârlad, Gabriela Daniş.