Vaslui: Un tânăr a murit strivit sub tractorul pe care-l conducea, după ce s-a răsturnat pe şosea

Publicat: 13 05. 2014, 22:49

Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din localitatea vasluiană Miceşti, a murit, marţi seară, strivit sub tractorul pe care-l conducea pe un drum judeţean, după ce s-a răsturnat cu vehiculul în timp ce încerca să întoarcă pe şosea.

Potrivit primelor informaţii oferite de poliţiştii vasluieni, accidentul a avut loc în dreptul localităţii Miceşti, de pe drumul judeţean Bârlad – Ghergheşti, în momentul în care tânărul a frânat pe şosea, cu intenţia de a întoarce în loc tractorul pe care-l conducea, relatează Mediafax.

În urma manevrei imprudente a şoferului, tractorul fără cabină s-a răsturnat pe drum, prinzându-l pe acesta sub vehicul.

Doi localnici care au văzut accidentul au intervenit imediat şi l-au scos pe tânăr de sub cabină, totodată fiind solicitată şi o ambulanţă.