Vaslui: Un vânător a fost grav rănit, după ce a fost împușcat de un coleg
Un vânător de 57 de ani, din localitatea vasluiană Epureni, a ajuns în stare gravă la spital, sâmbătă, după ce a fost împuşcat de un coleg în timpul unei partide de vânătoare de mistreţi, transmite Mediafax.
Bărbatul a fost transportat la un magazin de către ceilalţi colegi până la sosirea ambulanţei.
Poliţiştii vasluieni au declarat că bărbatul ar fi fost împuşcat din greşeală în gamba piciorului drept de un alt vânător, în timp ce acesta încerca să doboare un mistreţ, la o partidă legală de vânătoare organizată pe fondul de la Bursuci.
Se pare că cei doi vânători se aflau pe acelaşi aliniament în momentul în care animalul s-a interpus între aceştia, fără a fi împuşcat.
După ce a fost rănit, unul din cei 15 bărbaţi care participau la partida de vânătoare a sunat la numărul de urgenţă 112 şi a solicitat intervenţia unei ambulanţe.
„Până la sosirea ambulanţei, vânătorii au transportat persoana împuşcată până la un magazin din satul Bursuci, în condiţiile în care autosanitara nu putea ajunge acolo unde a avut loc incidentul din cauza terenului accidentat. După stabilizarea sa, victima a fost transportată la Spitalul de Urgenţă Bârlad, unde urma să fie supusă unei intervenţii chirurgicale”, a declarat medicul Dan Ungureanu din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Poliţiştii vasluieni din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au început o anchetă în acest caz pentru a stabili în ce condiţii a avut loc incidentul.
Pe numele vânătorului care şi-a rănit colegul, un bărbat de 47 de ani, a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.