Subvarianta BA.2 a Omicron, care este dominantă în Danemarca, este mai contagioasă decât BA.1, a declarat miercuri ministrul danez al Sănătății, Magnus Heunicke, potrivit Reuters.
În prezent, BA.1 reprezintă 98% din toate cazurile la nivel global, dar în Danemarca a fost confirmată subvarianta BA.2, care a devenit tulpina dominantă în a doua săptămână a lunii ianuarie. De asemenea, autoritățile britanice au deja în observație BA.2.
Veștile sunt bune, în sensul că datele preliminare sunt încurajatoare. BA.2 este de 1,5 ori mai contagioasă decât BA.1, a transmis miercuri, principala autoritate pentru boli infecțioase din statul nordic, Statens Serum Institut (SSI). În plus, în mare parte, persoanele vaccinate și nevaccinate sunt ferite de formele grave de boală, în urma infectării cu subvarianta BA.2.
Până în prezent, cazuri de infectare cu BA.2 au mai fost confirmate în Marea Britanie, Suedia și norvegia.
Pe lângă anunțurile referitoare la BA.2, danezii au anunțat miercuri planurile de a renunța la ultimele restricții COVID-19, până la 1 februarie.
Potrivit OMS, Omicron are trei subvariante: BA.1, BA.2 și BA.3. La sfârșitul lui 2021, Organizația Mondială a Sănătății raporta 99% dintre cazurile de COVID secvențiate cu subvarianta BA.1.
În România, miercuri a fost raportat un număr record de infectări cu SARS-COV-2, 34.255 de cazuri. Totodată, au fost consemnate puține decese, 94.