Veste proastă pentru cei care vor permis pentru motocicletă / Cum se va schimba proba de traseu

Publicat: 16 01. 2023, 19:21
Sursa foto: Pixabay

Numărul mare de accidente în care sunt implicați motocicliștii este motivul pentru care Codul Rutier va fi modificat în ceea ce privește permisul de conducere. Autoritățile vor ca examenul pentru obținerea permisului pentru motociclete să fie mai greu. Instructorii sunt de acord cu noile modificări, întrucât numărul accidentelor va scădea.

Ministrul de Interne a propus ca examenul de traseu să fie filmat, la fel cum este și în cazul examenului auto.

Examenul pentru motocicletă va fi mai greu. Cum se modifică proba de traseu

O dată la trei zile, un motociclist moare pe șoselele de la noi, motiv pentru care România este printre țările cu cele mai multe accidente rutiere în care sunt implicați și motocicliștii.

„Mijlocul tehnic există, se va monta pe mașina în care va sta examinatorul și acest mijloc tehnic va înregistra atât audio cât și video, se vor înregistra comenzile pe care examinatorul le dă și vom vedea dacă cel examinat execută comenzile”, a spus Leonard Lupu, ofițer în cadrul Direcției de Permise, potrivit digi24.ro.

„Putem dovedi în cazul în care ni se va solicita acest lucru chiar de către instanță, dar și pentru cetățeni, se va stabili legalitatea susținerii probei”, a mai spus el.

Pentru ca numărul persoanelor care primesc permisul cu ajutor în timpul examenului, instructorii sunt de acord cu introducerea unei noi legi.

„Eu nu sunt de acord cu ajutorul instructorului către elev, deoarece acel elev își riscă viața pe șosea, dacă pleacă din școală fără anumite cunoștințe. De aceea sunt atâtea accidente. instructorul ajută elevul. Se bucură că au categoria A pe permis și atunci se duc pe stradă, adrenalina crește, nu mai sunt conștienți de ceea ce fac”, a spus Andrei Ion, instructor.

Noile schimbări sunt la decizia Guvernului. Autoritățile au menționat că modificările ar putea intra în vigoare chiar de luna viitoare.