Vești proaste pentru turiștii de pe litoral. Apa mării s-a răcit brusc de la 23 de grade la doar 13 grade
Momente neplăcute pentru turiștii care își petrec în aceste zile vacanța în stațiunile de pe malul Mării Negre.
Apa mării s-a răcit brusc și a ajuns la doar 13 grade Celsius, în stațiunea Mamaia. Această schimbare bruscă a apărut în urma unui fenomen meteo pe care specialiștii îl numesc upwelling, caracterizat printr-o scădere semnificativă a temperaturii apei. Practic, apa rece din adâncuri este adusă la mal, potrivit Digi24.
Dacă în stațiunea Mamaia, apa mării avea marți 23-24 de grade, în dimineața de miercuri balizele Institutului de Cercetări Marine din Constanța au indicat o temperatură de numai 13 grade.
Tocmai de aceea, salvamarii din Mamaia au arborat steagul galben. Pentru că este o diferență foarte mare între temperatura din aer și apă, turiștii riscă să facă șoc hipotermic.
Apa nu este rece doar în stațiunea Mamaia, ci și în Constanța și Costinești.