Victor Ponta, către bugetarii care cer majorări salariale: Ne înțelegem și negociem, discutăm, și când putem, ne ținem de cuvânt (VIDEO)
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri, în debutul ședinței săptămânale de Guvern, că nu doar personalul din sistemul sanitar, ci și ceilalți bugetari merită să li se mărească salariile, dar le-a transmis acestora că atunci când vor exista bani, Guvernul „se va ține de cuvânt”.
”Salariile pentru medici. Domnul ministru, veniți săptămâna viitoare cu ordonanța. Pentru că ați economisit bani la sănătate și nu aveți nevoie de alți bani anul acesta, putem să le punem în aplicare de la 1 octombrie. Vreau să fac un apel la ceilalți bugetari, care au dreptate, și ei vor salarii mai mari și merită, să facem cum am făcut în ultimi patru ani. Și ne înțelegem, și negociem, și discutăm, și când putem ne ținem de cuvânt”, a spus Victor Ponta.
”Cu absolut toată lumea, când ne-am înțeles și am avut banii, ne-am ținut de cuvânt. Mesajul este: cum am fost până acum serioși, o să fim și în continuare și știm cât putem să dăm și nu ne angajăm la ce nu putem să facem”, a mai precizat premierul.