Victor Ponta și Daciana Sârbu îl vor cununa pe fiul adoptiv al fostului lider al lumii interlope din Vâlcea

Publicat: 31 08. 2012, 11:19
Foto: zimbio.com

Liderul PSD Victor Ponta şi soţia sa, Daciana Sârbu, vor deveni naşii de cununie ai lui Laurenţiu Gorun, fiul adoptiv al fostului lider al lumii interlope din Vâlcea, Vasile Gorun, scrie Cotidianul, evenimentul urmând să aibă loc sâmbătă.

Laurențiu Gorun se va căsători cu Larisa Mocioalcă, fiica deputatului PSD Ion Mocioalcă.

”Da, pe Victor Ponta l-am rugat eu să ne fie naş. Ne cunoaştem de ceva vreme, suntem relativ apropiaţi ca vârstă şi mi-am permis acest lucru. Eu îl văd ca pe Victor, naşul nostru. Nici el, nici Daciana nu o să fie veşnic în fruntea Guvernului sau în Parlamentul european. Dar cu siguranţă vor fi în inima mea şi a Larisei”, a declarat fiul fostului interlop Gorun.

Nunta se va desfăşura la capela Palatului Ştirbey din Capitală, iar petrecerea va avea loc la Sala „Regina Maria” a aceluiaşi palat.

Tatpl mirelui, Vasile Gorun, zis “Vulturul”, a fost mulţi ani lider al lumii interlope vâlcene. A făcut închisoare pentru ultraj și a fost anchetat pentru constituirea unui grup infracțional organizat. Fiul său, de profesie avocat, s-a distanțat de afacerile tatălui său vitreg, nedorind să fie asociat cu acesta.