Victor Rebegiuc spune că rolul din piesa „Tatăl” este ultimul pe care îl va mai interpreta: „O să îl joc până când s-o consuma și s-o termina viața lui și nu o să mai vină public la el sau eu nu o să mai exist” (VIDEO)
Marele actor Victor Rebengiuc a anunțat că rolul din piesa „Tatăl” de la Teatrul Bulandra este ultimul pe care îl va mai interpreta, „până când s-o consuma și s-o termina viața lui și n-o să mai vină public la el sau eu nu o să mai exist”.
Victor Rebegiuc spune că rolul din piesa „Tatăl” este ultimul pe care îl va mai juca
Momentul a avut loc într-un podcast realizat de Ionuț Vulpescu, fost ministru al Culturii.
„Este ultimul rol pe care o să îl joc până când s-o consuma și s-o termina viața lui și nu o să mai vină public la el sau eu nu o să mai exist, dar nu mai vreau să mai iau alt rol. Alt rol nu vreau să mai iau. Mi-a fost foarte greu ăsta. Nu îmi dădeam seama că o să fie atât de greu. Mi se părea că e o chestie ușoară, de conversație, dar nu a fost așa. Când am început să lucrez mi-am dat seama că e vorba de altceva, și a fost dificil”, a spus Victor Rebengiuc.
Întrebat cum s-a apropiat de acest rol extrem de complex, marele actor a explicat: „ Cu greutate, descoperind de fiecare dată câte ceva, și încă nu am terminat de descoperit. Eu sper să mai încă lucruri de descoperit în personajul acesta. Sper să pot să le găsesc, să le aflu și să le rezolv. Nu a fost ușor! Mi s-a părut că o să fie simplu, ce mare problemă? Eh, nu e așa, când te izbești, și îți dai seama ce se întâmplă, de faptul că ți se vorbește și nu înțelegi ce ți se spune, nu recunoști, nu îți mai recunoști copilul…. te uiți la el și te întrebi «cine e ăsta?» Te uiți la el și întrebi: «Tu ești copilul meu? Tu ești? Măi să fie, ce se întâmplă? Vreți să mă trageți pe sfoară…?» Și începi să cauți. Sunt lucruri care îți vin spontan și altele pe care trebuie să le cauți. Trebuie să muncești ca să le afli. Dacă vrei. Dacă nu muncești, e mai simplu”.