Vizita lui Traian Băsescu la Chişinău, amânată din cauza stării de sănătate a lui Nicolae Timofti

Publicat: 30 01. 2013, 19:25

Vizita oficială în Republica Moldova a preşedintelui Traian Băsescu a fost amânată din cauza stării de sănătate a omologului său moldovean, Nicolae Timofti, anunţă Administraţia prezidenţială de la Chişinău, potrivit Mediafax.

Conform Preşedinţiei Republicii Moldova, Nicolae Timofti a suferit o colecistită acută în urmă cu două zile şi este spitalizat.

Traian Băsescu urma să meargă vineri la Chişinău, pentru a se întâlni cu Timofti, şi cu liderii Alianţei pentru Integrare Europeană, aflată la guvernare în R.Moldova.