Vlad Voiculescu: Avem un Ordin de ministru despre cum se va face secvențierea. Avem de-a face practic cu aproape un nou virus / Vor fi milioane de vaccinuri disponibile în lunile următoare (VIDEO)

Publicat: 31 03. 2021, 17:43
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Vlad Voiculescu, ministrul USR-PLUS al Sănătății, a declarat miercuri, la finele ședinței de Guvern, că Ministerul a primit bani în plus pentru achiziția de tratamente pentru COVID-19. A mai spus că peste 3 milioane de români au fost vaccinați până acum și că în lunile următoare va crește considerabil numărul de doze livrate României. A mai anunțat că medicii de familie vor putea oferi consultații online până la finele anului și că a emis un Ordin de ministru care prevede cum se va face secvențierea. Vom putea ști astfel în ce ritm și unde se răspândesc diversele variante de SARS-CoV-2.

Vlad Voiculescu: Avem un Ordin de ministru despre cum se va face secvențierea. Avem de-a face practic cu aproape un nou virus / Vor fi milioane de vaccinuri disponibile în lunile următoare

Vlad Voiculescu anunță noi măsuri în lupta cu pandemia

„Ministerul Sănătății a primit din Fondul de rezervă 242 de milioane de lei pentru achiziția de medicamente necesare pentru tratamentul COVID.

Avem prelungirea celor 2.000 de posturi care au fost necesare anul trecut pentru DSP-uri și Ambulanțe. E necesar și îmbucurător că acești oameni pot rămâne în sistem și ajuta în continuare.

O veste foarte bună e numărul de vaccinări. Peste 2 milioane de oameni au fost vaccinați cu o doză, peste 1 milion cu ambele doze.
O veste bună vine de la Pfizer – BioNTech: sunt teste care arată că vaccinul e sigur și eficient pentru copii între 12-15 ani. Înainte să se treacă la vaccinarea copiilor în România, vom aștepta decizia EMA.

Avem vești bune despre disponibilitatea de vaccinuri. Vor fi milioane de vaccinuri disponibile. Din aprilie vorbim de 500.000 de doze pe săptămână, din iunie, conform programării, vorbim de 800.000 de vaccinuri pe săptămână. Deci mai mult de 100.000 de vaccinuri pe zi, teoretic, am putea merge în acest ritm”, a declarat ministrul Sănătății.

Voiculescu a îndemnat apoi la respectarea regulilor și a cerut din nou scuze pentru momentul său de neatenție, în care a fost surprins fără mască: „E absolut necesar ca oamenii, companiile, partidele, politicienii să respecte regulile și să îndemne pe toată lumea să facă lucrul ăsta. În sensul ăsta, am luat legătura și m-am cerut și eu amendat, voi contrui la bugetul statului. Și-mi cer încă o dată scuze pentru o neatenție vinovată de altfel”.

„O altă veste bună e că avem prelungirea normelor pentru ce a putea să numim un început de telemedicină. Medici de familie pot în continuare să vadă pacienții online, de la distanță. S-au prelungit normele până la finele anului.

Avem un Ordin de ministru al Sănătății care prevede cum se va face secvențierea, ca să descoperim în cât mai multe locuri din țară și cât mai rapid care variante sunt în România. Amintesc că avem de-a face practic cu aprope un nou virus. Azi, la ”Matei Balș”, a fost identificat un virus cu tulpina sud-africană. Nu e primul în țară, cu atât mai mult regulile trebuie respectate”, a mai declarat Vlad Voiculescu.