Voican Voiculescu, despre redeschiderea dosarului Mineriadei: E un act de răzbunare politică. Mineriada a fost doar în 14-15, ca o consecință a lui 13, asupra căruia se păstrează tăcere (VIDEO)
Gelu Voican Voiculescu a declarat într-o intervenție pentru Știrile B1 TV că redeschiderea dosarului Mineriadei este o răzbunare politică.
Despre redeschiderea dosarului Mineriadei, Voiculescu susține că „e o formalitate necesară, probabil, în cazul foștilor demnitari”.
Întrebat dacă se aștepta la acest lucru, fostul oficial de precizat că „evident, din moment ce am ocupat o funcție în guvern”.
„După acest aviz se va declanșa procedura de urmărire penală și în cazul meu”, a adăugat bărbatul. Procurorii militari au cerut un aviz de la președinție pentru începerea urmăririi penale din cauza funcției deținute, de fost membru al Guvernului.
„Dosarul a mai fost redeschis. S-au soluționat foarte multe dosare imediat în 1990. Toate cazurile legate de cei patru morți și răniți prin împușcare au fost rezolvate de generalul Dan Voinea încă de atunci. S-au făcut dosare care au avut cursul lor. În 2007 s-a redeschis dosarul care s-a încheiat cu neînceperea urmăririi penale. Acum, în mod greșit, se spune că la inițiativa CEDO. Autoritățile române au considerat, în urma aceste hotărâri a CEDO, că ar fi cazul să se redeschidă acest dosar. A fost redeschis când Laura Codruța Kovesi era procuror general. Ex președintele Traian Băsescu i-a inputat noului procuror general că nu s-a progresat nimic în redeschiderea dosarului acestuia. E un act de răzbunare politică pentru suspendarea din 2012. Nu e o noutate, o decizie actuală, ci doar o prelungire a unor lucruri din anii trecuți. E o răzbunare politică”, a continuat Voican Voiculescu.
Fostul demnitar a precizat că „nu a chemat nimeni minerii, au venit solidari cum au venit cu noua putere și în ianuarie și februarie când nu i-a chemat nimeni. În 19 februarie au venit însoțiți, în aceeași seară au plecat înapoi. (…) Formal li s-a mulțumit la Romexpo. Nu aveam niciun inters să fi adus minerii care ne provocau un prejudiciu de imagine”.
„Evenimentele din 13-15 iunie și nu trebuie numite Mineriada pentru că Mineriada a fost numai în 14-15 ca o consecință a lui 13 asupra căruia se pastrează tăcere. Nimeni nu elucidează cine au fost autoritii violențelor asupra instituțiilor de stat. (…) Noi câștigam zdrobitor, nu aveam în interes cu o zi-două înainte de deschiderea solemnă a Parlamentului să creăm destabilizarea situației și să facem dezordine”, a explicat fostul vicepremier.
De altfel, Voiculescu consideră că noțiunea de infracțiuni contra umanității „e o enormitate. E regretabil că au murit patru oameni. E cu totul disproporționat”.
Gelu Voican Voiculescu a deținut funcția de viceprim-ministru în Guvernul provizoriu Petre Roman (1989-1990).
#DIRECT_ONE_h1ra74#