Vremea la extreme i-a speriat pe români. Grindina a făcut prăpăd în mai multe zone din țară (FOTO)
Se pare că în urma avertizărilor de fenomene meteo extreme, grindina a pus stăpânire pe țara noastră. Miercuri, 19 iulie, au fost emise mai multe coduri portocalii și roșii de averse torențiale, descărcări electrice, vânt și grindină.
Ca urmare, mai multe zone au fost afectate, iar furtunile puternice au speriat zeci de mii de localnici.
Grindina a făcut prăpăd în mai multe zone din țară
În județul Bacău au fost semnalate furtuni puternice, ploaie, dar și grindină. La Podu Turcului a bătut gheața, fiind afectate atât locuințele, cât și culturile agricole.
S-a format un covor alb de gheață, la propriu, oamenii fiind nevoiți să strângă grindina cu lopețile. Mai mult, șoferii s-au luptat și ei cu vremea rea, acoperindu-și maşinile cu pături pentru a nu fi distruse de gheață. În cazul fermierilor, din nefericire, aceștia nu au avut cum să-și salveze livezile.
Totodată, drumul național E85, o arteră vitală pentru transportul în zonă, a suferit de pe urma acestui fenomen. Rafalele puternice de vânt au doborât copacii, blocând temporar traficul în unele zone și punând în pericol siguranța participanților la trafic, potrivit presei locale.
Nici județul Gorj nu a scăpat. Comuna Bengești-Ciocadia a fost grav afectată de o furtună cu grindină.