ALERTĂ METEO: Va fi prăpăd peste toată țara! Care sunt cele mai afectate județe!
Marți vremea va fi în general închisă, cu precipitaţii în cea mai mare parte a ţării.
În regiunile vestice, sudice şi sud-estice precipitațiile vor fi mixte. În schimb, în restul teritoriului vor predomina ninsorile, care vor fi moderate cantitativ în Munţii Banatului, Carpaţii Meridionali, zona deluroasă din Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei şi local în regiunile nordice, iar stratul de zăpadă nou depus va fi pe arii restrânse consistent. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în zonele montane, mai ales în Munţii Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va viscoli temporar ninsoarea, determinând diminuarea vizibilităţii.
Temperaturile maxime se vor încadra între -6 grade în nordul Moldovei şi 5 grade pe litoral, iar cele minime se vor situa între -7 şi 2 grade, mai ridicate în sudul litoralului, scrie antena3.ro.
În București, vântul va sufla moderat. Temperatura aerului nu va depăşi în timpul zilei valoarea de -1 grad, apoi va creşte uşor astfel că miercuri dimineaţa se vor înregistra 1…2 grade.