Primăria Capitalei va monitoriza nivelul de zgomot prin 30 de staţii de măsurare

Publicat: 29 08. 2025, 22:29
Sursa Foto: Hepta.ro

Consiliul General al Municipiului București a aprobat vineri un proiect prin care Direcția de Mediu va implementa un sistem de monitorizare a zgomotului ambiental, format din 28 de stații fixe și două mobile, transmite Agerpres.

Cuprins

  • Unde vor fi amplasate stațiile
  • Cine a solicitat măsura

Unde vor fi amplasate stațiile

Stațiile fixe vor fi amplasate la limita parcurilor, pe bulevardele principale și arterele adiacente, unele fiind dotate și cu camere video pentru monitorizarea traficului. Cele două unități mobile vor fi folosite pentru măsurarea zgomotului produs de concerte, evenimente culturale sau activități comerciale din parcuri.

Datele colectate vor sta la baza hărților strategice de zgomot și vor fi comunicate semestrial administratorilor străzilor, care vor fi obligați să ia măsuri pentru reducerea poluării fonice.

– reducerea limitei de viteză la 50 km/h;

– instituirea de zone cu viteză limitată la 30 km/h în perimetrele rezidenţiale, recreaţionale sau comerciale;

– utilizarea asfaltului fonoabsorbant;

– desfăşurarea de campanii de conştientizare privind efectele zgomotului asupra sănătăţii, inclusiv prin instalarea de panouri radar cu afişaj dinamic.

Cine a solicitat măsura

Potrivit inițiatorului proiectului, consilierul USR Bogdan Sabo, măsura răspunde solicitărilor venite din partea a peste 20 de organizații civice.

„E un pas cerut de societatea civilă şi de comunităţile din Bucureşti, care îşi doresc mai multe zone liniştite şi soluţii reale pentru combaterea poluării fonice”, a precizat Bogdan Sabo.

Reevaluarea recentă a hărților de zgomot arată că un bucureștean din cinci – aproximativ 419.000 de persoane – este expus zilnic la niveluri peste limita legală. În ultimii ani, numărul celor afectați a crescut cu peste 100.000 pe timp de zi și cu peste 230.000 pe timpul nopții.