Peste 196.000 de elevi de clasa a VIII-a susţin marţi, sub supraveghere video, proba de limba română din cadrul evaluării naţionale.
Rezultatele acestui examen vor conta pentru admiterea acestora la liceu, media fiind calculată ca medie artimetică dintre media notelor de la evaluare şi media generală a anilor de gimnaziu.
Subiectele de la evaluarea naţională sunt elaborate de către Centrul Naţional pentru Evaluare şi Examinare (CNEE), informează Mediafax.
Proba de limba română, care este scrisă, a început la ora 9.00, după extragerea plicului cu varianta de subiecte, şi are durata de două ore.
Examenul de evaluare naţională la clasa a VIII-a va continua miercuri cu proba la limba şi literatura maternă, şi joi cu proba de matematică.
Afişarea rezultatelor este programată sâmbătă, până la ora 16.00. În aceeaşi zi, în intervalul 16.00 – 20.00, pot fi depuse contestaţiile, care vor fi soluţionate în zilele de 30 iunie, 1 şi 2 iulie. Rezultatele finale, după contestaţii, vor fi afişate în 3 iulie.